CE ESTE O ANTENA PARABOLICA ?

O antenă parabolică este o antenă care folosește un reflector parabolic, o suprafață curbată a cărei secțiune transversale are formă de parabolă. Utilitatea sa este direcționarea undelor radio. Forma obișnuită poate fi asemănată cu o farfurie. Principalul avantaj al unei antene parabolice este că are o mare directivitate.

Aceasta funcționează în mod similar la un reflector de lumină sau lanternă pentru a direcționa undele radio într-un fascicul îngust, sau să primească undele radio de la o anumită direcție. Antenele parabolice au unele dintre cele mai mari recepții, în sensul că ele pot produce lățimi de fascicul mai înguste, de orice tip de antenă.[1][2]. În scopul de a realiza lățimi de fascicul înguste, un reflector parabolic trebuie să fie mult mai mare decât lungimea de undă a undelor radio folosite, însă, antenele parabolice sunt utilizate în cea mai înaltă frecvență a spectrului de frecvențe radio, în frecvența ultra-înaltă și frecvențele unui cuptor cu microunde (de super-înaltă frecvență-SHF), la care lungimile de undă sunt suficient de mici astfel încât reflectoarele convenabile și mijlocii pot fi folosite.

O largă utilizare de antene parabolice este întâlnită la antenele cu radar, în care este necesară transmiterea printr-un fascicul îngust de unde radio pentru a localiza obiectele de transport, cum ar fi navele, avioanele și rachetele ghidate, și de multe ori, pentru detectarea stării vremii. Odată cu apariția de receptoare de televiziune prin satelit, antenele parabolice au devenit o trăsătură comună a peisajelor de țări moderne.

Antena parabolică a fost inventată de fizicianul german Heinrich Hertz în timpul descoperirii sale de undele radio în 1887. El a folosit reflectoare parabolice cilindrice cu antene de precizie excitată la concentrarea lor atât pentru transmitere, cât și primire în timpul experimentelor istorice.

sursa https://ro.wikipedia.org